Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, joi, la pleacarea spre Belfast, că echipa națională este „dată peste cap” de accidentările apărute în ultima perioadă, precizând însă că are încredere că jucătorii apți pot obține o victorie în partida cu Irlanda de Nord.
„Accidentările ne dau peste cap. Cunoașteți situația accidentărilor, Raț, Sânmărtean și mai nou Andone. Azi doar Raț a reușit să se antreneze cu echipa, în ceea ce îi privește pe Andone și Sânmărtean la antrenamentul de mâine vom vedea care este starea lor, dacă le dă posibilitatea să joace sau nu. Dar avem speranța că jucătorii care vor fi apți de joc vor contribui la victorie. Întotdeauna la echipa națională ai nevoie de jucători de aceeași valoare. Sunt foarte încrezător că jucătorii pe care îi avem astăzi îi pot suplini pe cei care sunt accidentați”, a spus Burleanu, la Aeroportul Henri Coandă.
Oficialul FRF consideră că dacă s-ar lua în considerare faptul că România joacă în deplasare și nu se poate baza pe Răzvan Raț, Lucian Sânmărtean și Florin Andone, Irlanda de Nord este favorită în partida de sâmbătă: „Pe de o parte putem să spunem că suntem favoriți. Dacă ne uităm la grupă e un punct care ne desparte, dar dacă ne uităm la accidentați și la faptul că jucăm în deplasare și venim după un campionat destul de difcil, jucătorii neavând posibilitatea să joace un meci amical precum nord-irlandezii, se poate spune că Irlanda de Nord este favorită„.
Delegația României a plecat, joi, cu un charter spre Belfast, pentru meciul cu Irlanda de Nord.
Partida Irlanda de Nord – România, din Grupa F a Campionatului European din 2016, se va disputa sâmbătă, pe stadionul Windsor Park din Belfast, de la ora 21.45. După disputarea a cinci etape din grupă, România se află pe primul loc, cu 13 puncte, iar Irlanda de Nord se află pe poziția a doua, cu 12 puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER